Mama lui Florin Pastramă a fost supusă unei operații chirurgicale în urmă cu câteva zile și, din cauza stării precare de sănătate, medicii s-au arătat destul de rezervați față de rudele sale. De altfel, cunoscutul antreprenor a mărturisit că s-a temut că femeia care i-a dat viață nu va reuși să păcălească moartea. Pe de altă parte, rugăciunile ei și ale apropiaților au dus la o recuperare miraculoasă. În plus, Florentina Pastramă le-a povestit fiului ei și lui Brigitte cum Iisus i s-a arătat într-un vis. Cuplul a dezvăluit într-un interviu ce trăiri a avut femeia după ce a simțit prezența Mântuitorului nostru și că starea de sănătate i s-a îmbunătățit enorm peste noapte.
Potrivit declarațiilor făcute de Florin Pastramă, mama lui l-a visat pe Iisus în noaptea de 26 spre 27 mai și întâlnirea cu El părea extrem de reală. Florentina Pastramă i-a povestit și nurorii sale, Brigitte, despre miracolul trăit, pentru că, la câteva ore după întâlnirea cu Fiul Lui Dumnezeu, ea s-a simțit mult mai bine și chiar a putut să coboare de pe patul de spital, lucruri pe care, înainte de vis, nu putea să le facă.
“Eu nu am știut că Brigitte a sunat-o pe mama și-mi zice: «Mamă, aseară, era să mor!». Și mi-a povestit (…) și mi-a spus: «Am simțit că nu mai puteam și am zis: Doamne, dacă tu exiști…» – că mama nu prea era cu pocăiții. Și i-am explicat: «Mamă, tu roagă-te la Domnul Iisus» cât a stat acolo (n.r.: în spital), cât am vorbit cu ea înainte: «Te rog din sufletul meu, că mie mi-a schimbat viața» și maică-mea mi-a spus că a văzut o haină albă, în picioare, un om”, a mărturisit antreprenorul în cadrul emisiunii “Xtra Night Show”.
Mama lui Florin Pastramă este ortodoxă, nu pocăită, Brigitte; soțul său a trecut la religia pe care ea o are.
“După care și-a dat seama că este Domnul Iisus și a zis că a simțit o dragoste adevărată, a simțit protecție, a simțit o căldură foarte mare, că mi-a zis: «O bucurie și o fericire» pe care nu le-a simțit în viața ei, a simțit că este în siguranță și a zis că stat toată noaptea în vis – că era ca un vis, de fapt – și toată noaptea până dimineața s-a rugat, s-a rugat împreună cu Domnul Iisus, care Iisus era așa cum îl știa ea, așa L-a văzut și tot timpul avea mâna pe ea.
Și, dimineața, ea care nu se putea mișca – eu nu știu lucrurile astea, că nu se putea mișca, nu am fost (…) – mi-a spus că: dimineața s-a dus singură la baie (…), mama lui nici măcar nu se mai putea mișca”, a spus fosta Miss Personalitate la Miss România în 1995, după cum puteți asculta în clipul de mai jos.
Florentina Pastramă a suferit o intervenție chirurgicală în cursul săptămânii trecute la Spitalul Fundeni, iar starea ei de sănătate era extrem de delicată.
“Eu am crezut că nu mai iese… a stat patru zile la Terapie Intensivă (…). Mi-au zis medicii că în două-trei zile că pot să vin acasă”, a mai spus Florin Pastramă, fiind și el convins că Iisus a făcut o minune pentru mama sa.
“A zis așa: «Promite-mi că, de acum înainte, vei fi alături de Florin, că are nevoie de tine și că nu îl mai umilești», că ei consideră că eu îl umilesc. Și i-am promis lucrurile astea și a zis: «Te rog eu mult de tot, dacă nu îți răspunde, fă cumva să vorbești cu el, că te iubește foarte mult și mă doare sufletul. E fiul meu, e copilul meu și eu îl vreau fericit, că nu știu ce o să fie cu mine. Dar, promite-mi că o să fii alături de Florin»”, a mai povestit Brigitte Pastramă la XNS.
Sursa foto: Facebook / Brigitte Pastrama / @Ștefan Ovidiu & Florin Pastrama